Să aveți un an nou mai bun! Am făcut clasicul top 10 articole în 2024, folosind Google Analytics pe post de sursă de informații. Anul acesta Google a forțat site-urile să treacă la GA4, ceea ce a încurcat niște cifre. Uneori arată cifre prea mari să fie reale, alteori prea slabe. Dar, per-total, spune că au fost 2,4 milioane de cititori în 2024 și un total de 6 milioane de afișări.

top 10 analytics

Top 10 articole în 2024

Anul acesta în top articole sunt review-urile Samsung, Motorola, Asus, Honor sau Huawei. Dar și două proiecte realizate în parteneriat cu Orange și cu Engie. Dar se pare că au fost subiecte care au fost căutate, unul despre 5G și viteze de 1,5GBps și al doilea despre centrale termice.

  1. Samsung Galaxy A54 5G. Este unul dintre cele mai vândute telefoane de anul acesta. A avut 44.000 de cititori și s-au făcut și vânzări destule. De altfel și clipul video corespunzător este în top 10 vizualizări pe YouTube. Probabil în următoarea perioadă va urca în topuri Galaxy A55.
  2. Samsung Galaxy A14. Pe aceeași rețetă, este telefonul Samsung care a fost și ieftin și foarte căutat anul acesta. Pare că tot mai multă lume este interesată de telefoane accesibile care oferă toate funcțiile unui vârf de gamă, iar românii sunt pasionați de Samsung.
  3. test Orange 5G. Am participat de mai multe ori la lansarea tehnologiilor broadband și am avut de asemenea numeroase proiecte de testare a lor. Articolul este din 2023, dar se pare că lumea a tot căutat soluții pentru broadband mai rapid și rețeaua Orange rămâne în top la viteze. Din păcate în ultima vreme și testele și proiectele s-au mai împuținat, dar aș fi tentat să fac o comparație cu Vodafone și Digi.
  4. Samsung Galaxy A34 5G. Era chiar culmea să nu fie în top și acest model, după ce le-am văzut pe cele de pe primele locuri. Sunt convins că vor crește în continuare vizualizările pentru A35.
  5. centrala veche trebuie înlocuită. Pare să fie o problemă comună pentru români, iar Engie a găsit un mod concret de comunicare, discutând direct cu oamenii prin intermediul blogurilor. Aici nu a fost video, dar cred că pe viitor este cazul să pregătească ceva material și pe tema asta. Pentru că încet se mută interesul oamenilor spre YouTube și TikTok.
  6. Motorola Edge 40 Pro a fost un flagship care în 2024 a devenit disponibil la preț bun, iar oamenii au vrut de asemenea să vadă dacă merită cumpărat. Pentru asta sunt review-urile de fapt, pentru a afla dintr-un click dacă un produs merită sau nu. Care sunt avantajele sau problemele lui.
  7. Asus ROG Phone 7, o prezență neașteptată în acest clasament. Dar se pare că fanii laptopurilor Asus caută tot mai mult și telefoanele companiei. Ceea ce pare logic.
  8. Honor Magic 5 Pro – flagship-ul companiei  a fost anul ăsta o alternativă mai ieftină și a fost căutat din plin. Așa că sper să văd noile telefoane Honor iarăși.
  9. Huawei Mate 50 Pro s-a menținut pe locul 10, ceea ce arată că avem oameni în continuare interesați de Huawei.
  10. Huawei P60 Pro chiar nu avea cum să lipsească din top. Urmează perioada în care va deveni mai căutat Pura 70, dar mai durează.