Asus Republic of Gamers (ROG) G20 este un desktop compact, dar cu toate dotările unui sistem de gaming. Are la bază procesoare Intel Core i7 și acceleratoarele grafice Nvidia GeForce GTX 780, pentru jocuri și divertisment la rezoluția WQHD (2560 x 1440 pixeli). ROG G20 oferă o eficiență energetică incredibilă, consumând doar 10W în modul Eco Energy. Are un design special, la fel ca toate produsele Asus.
Asus RoG G20 are capacitatea grafică de a rula jocurile la cele mai înalte setări pe patru monitoare și chiar să suporte 3D Vision Surround. Este un sistem care funcționează silențios, generând numai 22dB în starea idle.
Modelul G20 are o carcasă de 12.5 litri și include tehnologia de sunet SonicMaster, care are avantajul unei combinații unice între hardware și software, la care se adaugă procesarea AudioWizard. Aplicația Aegis, exclusivă Asus, oferă monitorizarea în timp real prin intermediul unei interfețe prietenoase. Aegis permite urmărirea gradului de utilizare al procesorului și memoriei, precum și downloadul și uploadul pe internet. Pragurile de temperatură și tensiune pot fi reglate pentru a fi menținute și monitorizate în mod automat.
Prețurile configurațiilor ROG G20 variază între 4000 lei și 7000 lei. Primele modele sunt așteptate să ajungă în România la începutul lunii decembrie.
bravo Dan pentru stire. In alt site au pus acelasi text dar au omis pretul si cand apare in Romania.