Hewlett-Packard a lansat un nou ultrabook, HP Spectre 13.3″, unul din cele mai bune produse lansate în ultima perioadă. Prezentat ca un rival petru MacBook Air, ultrabook-ul este cel mai subțire disponibil la ora asta, bate și modelul Dell XPS 13.

 

HP Spectre 13.3-1

L-am văzut dimineață la știrile zilei, la Zoso.

Laptopul are display mai măricel, de 13.3 inch, dar grosimea este de doar 10.4 milimetri, conform prezentării oficiale. Spre comparație MacBook Air are vreo 13 milimetri, iar XPS 13 vreo 15.  Evident, nu este un sistem ieftin, ci un model premium, pentru cei care doresc să se și afișeze cu notebook-ul, nu doar o unealtă pentru business.

HP Spectre 13.3 evită însă câteva trenduri actuale, nu are ecran 4K, nu are touchscreen, iar sistemul nu este 2 în 1, să poți desprinde cumva ecranul. Este doar un laptop portabil, cu design special, dar atât.

Ecranul este Full HD, are procesoarele Intel din ultima generație, 8GB de RAM, stocare pe SSD de 256GB. Este excelent faptul că au evitat procesoarele low-power Core M, deci laptopul oferă productivitate maximă, dar pe de altă parte a fost o provocare pentru ingineri să rezolve problemele de răcire. Autonomia este anunțată oficial pe la 9.5 ore, ceea ce este ok pentru un laptop, dar sub autonomia lui MacBook Air. Dar laptopul Apple are procesor Core M. Nu au omis nici porturile USB, sunt trei mufe USB 3.0, mufă pentru căști, iar cei care au văzut laptopul spun că tastatura este foarte bună.

Au lucrat însă și la materiale, au creat un nou layout pentru tastatură, materiale speciale care acoperă partea frontală. Șasiul este din aluminiu, iar capacul de jos este din fibră de carbon.  De asemenea, vor exista ediții fashion cu aur de 18 carate și cristale Swarowski.

Prețurile încep de la 1.170 de dolari în SUA, ceea ce mi se pare destul de bine. Evident, cu Core i5 și probabil mai puțin RAM. Apoi vor fi lansate și versiunile mai avansate.

Via: TheVerge, Engadget