LG a trimis astăzi comunicatul de presă oficial prin care anunță închiderea diviziei de mobile. Se auzise zvonul din ianuarie 2021, însă tot se vehicula o vânzare către o altă companie. Însă probabil au cerut mulți bani pentru divizia care de șase ani produce pierderi.

LG a închis divizia de smartphone

Decizie oficială

LG Electronics Inc. (LG) a anunțat că își închide unitatea de afaceri mobilă. Decizia a fost aprobată de consiliul său de administrație mai devreme astăzi.

Decizia strategică a LG de a ieși din sectorul incredibil de competitiv al telefoniei mobile va permite companiei să concentreze resursele în domenii de creștere, cum ar fi componentele vehiculelor electrice, dispozitivele conectate, casele inteligente, robotica, inteligența artificială și soluțiile business-to-business, precum și platformele și Servicii.

Inventarul actual de telefoane LG va continua să fie disponibil spre vânzare. LG va oferi asistență de service și actualizări de software pentru clienții produselor mobile existente pentru o perioadă de timp care va varia în funcție de regiune. LG va lucra în colaborare cu furnizorii și partenerii de afaceri pe parcursul închiderii activității de telefonie mobilă. Detaliile legate de angajare vor fi stabilite la nivel local.

Înainte, LG va continua să își valorifice expertiza mobilă și să dezvolte tehnologii legate de mobilitate, cum ar fi 6G, pentru a contribui la consolidarea competitivității în alte domenii de afaceri. Tehnologiile de bază dezvoltate pe parcursul celor două decenii de operațiuni mobile ale companiei LG vor fi, de asemenea, păstrate și aplicate produselor existente și viitoare.

Desfășurarea activității de telefonie mobilă este de așteptat să fie finalizată până la 31 iulie, deși inventarul unor modele existente ar putea fi încă disponibil după aceea.

Prima companie care a lansat un smartphone touchscreen

LG Prada a fost primul telefon mobil din lume cu ecran touchscreen. El a fost lansat înainte ca Apple să lanseze iPhone. De-a lungul timpului au lansat numeroase telefoane revoluționare.

De exemplu, LG GW620 era primul smartphone Android, cu tastatură Qwerty slide. LG era atunci pe locul trei la nivel global pe piața telefoanelor mobile.

LG Optimus 3D a fost primul smartphone din lume cu ecran 3D. Tehnologia de atunci permitea să vezi imagini tridimensionale în spatele ecranului. A fost ceva genial la vremea respectivă, dar nu a prins la public cu tot marketingul pe tehnologi 3D făcut toți giganții IT.

Unul dintre telefoanele pe care le-am folosit personal: LG Optimus G. Primul din seria G, care a readus plăcerea de a utiliza un smartphone și avea o cameră foto excelentă.

LG G3 a fost primul telefon al lor rezistent la apă și praf. O chestie preluată apoi de toți producătorii de smartphone.

LG G Flex a fost primul smartphone care se îdoia și avea ecran curbat. La fel a fost o mișcare istorică și a creat categorii noi de produse.

Am testat și am utiliat LG Flex 2, era un super-telefon comparat cu orice disponibil atunci pe piață.

Seria începută cu LG V10 a făcut istorie. Modele unice, cu design special, cu baterii mari, procesoare puternice, ecrane fără rival. Cred că au ajuns la LG V60.

LG G5 a fost apoi primul smartphone modular. Doar cu un conector special se puteau conecta diverse module. O idee care nu știu cum a putut deveni un eșec.

A urmat un ecran și mai flexibil pentru terminalele viitorului. De-acum patru ani lucrau la diverse prototipuri.

Apoi au avut LG G8X, cu ecran dual-screen. O abordare diferită față de Fold sau Mate X, dar o abordare pragmatică, modelul fiind mai ieftin. Totuși, nu au reușit cu el.

În fine, ultimul concept și care va rămâne în istorie este LG Rollable. Au făcut primul concept de telefon al cărui ecran se extinde, devenind aproape tabletă. Nu îl vor mai lansa oficial.