Ca în fiecare an, pun mai jos câteva statistici privind Computerblog și articolele cele mai citite. A fost un an bun din punct de vedere al traficului, dar am făcut trecerea la noua versiune de Google Analytics și deja pare că trebuie să caut alternative. Datele sunt complet diferite acolo.
Sursa foto: https://ro.depositphotos.com/
Top 10 articole în 2022
Din păcate nu mai există T5 pentru a vedea datele public. Sperăm să vedem anul viitor un proiect similar. Anul 2022 a fost un pic mai bun decât 2021, traficul a crescut cu aproximativ 7%, a fost constant peste 10.000 de unici pe zi.
Numărul total de afișări a fost spre 11 milioane, campaniile cu bannere au avut numai de câștigat. Dar să vedem și articolele:
- aplicațiile Google pe Huawei Nova 9SE. Era inevitabilă căutarea, iar eu stăteam bine deja pe zona de instalat Google Play. Cred că prin 2014 am făcut un articol pentru telefoanele chinezești care veneau fără servicii Google. De-atunci ieșeam prin primele poziții și am ieșit bine tot timpul la căutări despre Huawei. Conform Google, au fost 335.000 de unici în acest articol doar.
- cum securizezi telefonul Samsung cu Knox. Din moment ce discuția despre protecția datelor devine tot mai intensă, oamenii caută soluții. Și pe Samsung am avut mereu o poziție bună. Circa 121.000 de unici în acest tutorial.
- ce este un telefon recondiționat? Popularitatea Flip este clară, dar nu mulți români știu cum este de fapt un telefon recondiționat. Cel puțin așa arată statisticile. Cei de la Flip au ignorat blogul după clipul meu de anul trecut în care povesteam cum am luat țeapă. Articolul este făcut cu Orange, așa că ei au beneficiat de 119.000 de vizitatori unici.
- de ce vinde Apple terminale ieftine? Gigantul american a început să câștige enorm din abonamentele la aplicații, jocuri și servicii precum AppleTV+. Așa că interesul lor este să vândă cât mai multe terminale, indiferent de preț. De-asta și modele precum seria SE sau iPad-urile ieftine. Pentru a câștiga noi abonați. Cam 114.000 de unici.
- scad vânzările de telefoane. După perioada de boom a pandemiei, când toată lumea schimba telefonul, tableta, laptopul, televizorul, vine și perioada de scădere. Evident, a contribuit și criza economică, temerile legate de război, criza din energie. Aici coborâm la articole cu circa 35.000 de unici.
- întâlnirea cu Xiaomi 12S Ultra. Material inedit, un super-flagship foarte admirat. Circa 29.000 de unici și clipul video este și el vizionat.
- scumpirea Disney+. Mulți și-au făcut abonament la Disney prin link-ul meu de afiliere. Deci era normal să fie interesați de faptul că serviciul se va scumpi. Știrea a fost destul de share-uită pe Facebook. A avut 29.221 vizitatori unici.
- clone de Poco pe site-uri de anunțuri. Pe lângă clonele de Samsung sau Apple, anul acesta au apărut pe site-urile de anunțuri și clonele de Poco. Modelele sunt tot chinezești, dar vin cu dotări mult mai slabe și numele real este PQCQ.
- Galaxy S20 Ultra review. Stă mai bine în căutări decât S21 sau S22. Se pare că și scăderea prețului a contribuit la rezultat.
- Realme C31 review. Nu stau rău nici review-urile la telefoane ieftine. Realme a jucat foarte bine anul trecut și începe să mănânce din cota Xiaomi. Telefoanele sunt decente la acest nivel de preț. Așa că o să mă ocup în continuare și de astfel de terminale.
Evident, sunt multe articole cu trafic între 25.000 și 30.000 de vizitatori unici. Ele au contribuit la rezultatul final.
Revin cu datele de pe Youtube într-un articol separat.
Mult succes și pentru anul viitor! 😀
 
Mersi, la fel !