Am testat Xiaomi Mi 10T Pro, care rămâne un flagship excelent, comparabil cu modelele scumpe de la competiție. Are procesor de top, camere foto bune, ecran decent, baterie mare. Iar prețul nu se compară cu modelele premium de la Samsung sau Apple.


Pro și contra Xiaomi Mi 10T Pro

Avantaje:

  • procesor puternic;
  • stocare ultra-rapidă;
  • cameră foto ok;
  • baterie mare;
  • tehnologii multiple;
  • preț bun;

Dezavantaje:

  • ecran LCD FHD+;
  • vine acum MI 11 și lumea îl așteaptă;

Detalii tehnice Xiaomi Mi 10T Pro

Ecran: IPS LCD FHD+, 6.67 inch, HDR10+, 144Hz, Gorilla 5
Procesor: Snapdragon 865
GPU: Adreno 650
Memorie: 8 GB RAM
Stocare: 256 GB UFS 3.1
Camera: 108/13/5 megapixeli
Selfie: 20 mpx
Dimensiuni: 165.1 x 76.4 x 9.3 mm
Greutate: 218 g
Baterie: 5.000 mAh
OS: Android 10 / MIUI 12
Tehnologii: Bluetooth v 5.0, ANT+, USB Type-C, NFC
Preț: 2.500 lei

Dă nota ta înainte de a merge mai departe:

Acordă nota ta:
[Total: 1 Media: 5]

Găsiți și mai multe specificații Mi 10T Pro aici. De asemenea, mai multe oferte de preț Mi 10T Pro sunt aici.

Review Xiaomi Mi 10T Pro

Am avut anul trecut un smartphone Xiaomi Mi 9T Pro. A fost un terminal exelent în teste și am urmărit cu interes să văd lansarea Mi 10T. Din specificații și nivelurile de preț anunțate oficial era clar de la început intenția lor.

A fost în decembrie în “laboratorul de testare” computerblog.ro. Xiaomi Mi 10T Pro poate fi considerat un adevărat flagship. Filmează 8K cu senzorul de 108 megapixeli. Are procesorul Snapdragon 865, 8GB RAM și 256GB stocare internă foarte rapidă. Da, ecranul este IPS și nu OLED sau AMOLED, dar are tehnologie HDR10+ și rata de refresh 144 Hz. Bateria este 5.000 mAh, una dintre cele mai mari la ora actuală pe telefoane de top. Tehnologie specială MMT (middle middle tab technology), încarcă mai rapid și rezistă mai mult în timp. Încărcare rapidă cu 33W, se încarcă 100% într-o oră.

Xiaomi Mi 10T Pro are senzorul foto de 108 megapixeli de la Samsung. Prezintă pe larg modul de fotografiere cu expunere lungă. Există și o aplicație care permite îmbunătățiri pentru poze, efecte, chiar și animații, pentru a modifica cerul. Prezintă toate modurile de editare foto disponibile în aplicațiile preinstalate. Camera poate filma la rezoluție 8K. Filmează dual video cu ambele camere simultan.

Procesorul este Qualcomm Snapdragon 865. Bateria este de 5.000 mAh și aduce tehnologia de încărcare rapidă. Încărcătorul de mare putere este disponibil în cutia telefonului. Modelul vine în cutie cu folie și husă de silicon tratată antibacterian (reduce 99% dintre bacterii).

Xiaomi Mi 10T a fost lansat la un preț de 2099 lei. Cu mai mult RAM costa 2199 lei. Xiaomi Mi 10T Pro are preț de 2.499 lei și varianta mai dotată de 2.699 lei. De la data lansării s-au mai ieftinit prețurile.

Desigur, unii dintre fanii Xiaomi vor spune că preferă să aștepte Xiaomi MI 11. Deocamdată nu avem informații despre lansarea europeană Mi 11 și nici o dată clară pentru momentul în care va veni la review. Au vrut neapărat să fie primul telefon cu procesor Snapdragon 888. Este clar unul dintre cele mai puternice procesoare de anul acesta, deci este normal să vedem interes crescut pentru el. Cu cât ajunge mai rapid pe piață, se va vinde în mai multe exemplare. Până ies și ceilalți competitori mai durează. Probabil vom vedea câteva anunțuri irelevante pe la CES.

De notat și faptul că MI 11 vine cu un ecran de rezoluție mai mare WQHD+, dar cu o baterie mai mică decât Mi 10T Pro, de doar 4.600 mAh. Rămâne de văzut la ce preț va ajunge ca să ne facem o idee.

Teste hardware

Am făcut testele obișnuite hardware, inclusiv Antutu. Terminalul stă foarte bine datorită combinației dintre procesorul puternic, stocare și memorie rapidă, mulți GB disponibili. Scoate scoruri excelente și care nu sunt atinse de rivali la acest nivel de preț. Aproape 600.000 de puncte în Antutu este un scor foarte bun, demn de cele mai puternice telefoane din 2020. Am făcut și o actualizare de sistem, se pare că se mișcă mai rapid cu ele.

Autonomia a fost de 19 ore și 32 de minute, conform testului PCMark Battery. Asta înseamnă că, cu puțină atenție la conexiuni și detalii puteți trece ziua cu acest flagship fără probleme. Poate fi încărcat a doua zi chiar. Este drept că are o tehnologie de încărcare 33W, nu foarte rapidă, dar nici printre cele mai lente.

Testul de stocare a dat cele mai bune rezultate, dovadă că folosește cea mai rapidă tehnologie la ora actuală. De-asta va merge totul bine pe el și este garantat să vă țină cel puțin câțiva ani de-acum încolo.

Camera foto / video

Am pus la test camera foto și pe partea de video, este ok. Cum am precizat în mai multe rânduri, senzorul de 108 megapixeli nu face minuni și este clar că nu are performanțele de la Samsung. Sunt chestii care diferă, programarea aplicației și așa mai departe. Pozele ies bine pe lumină, dar pentru a face seara fotografii aveți nevoie să studiați modul Pro. Pe automat ies foarte slabe pozele și foarte aiurea filmarea. Puteți găsi pe canalul meu de Youtube o comparație mai exactă foto / video cu imagini și clipuri realizate cu Note 20 Ultra (108 megapixeli) și camera iPhone 12 Pro Max (12 megapixeli). Veți înțelege și de ce Apple nu actualizează mai mult camera.

Mai jos am pus câteva imagini la întâmplare, să vă faceți o idee. Sunt micșorate și ușor comprimate pentru a putea fi urcate pe blog. Dar vă asigur că vă faceți o idee dacă le măriți.

Huse și carcase Xiaomi Mi 10T Pro

Dacă ești o persoană practică și echilibrată, ca mine, atunci știi că prevenția este cea mai ieftină soluție. Am mers mult timp fără huse și carcase. Am spart ecranele a zeci de terminale, am avut telefoane zgâriate urât sau cu spatele crăpat. Am spart modulul de cameră foto. Am rupt mufele de încărcare sau de căști. Dar acum sunt mult mai atent la terminale. Încep cu o protecție 360, astfel încât să cadă pe husă dacă e.

Este adevărat, terminalele premium sunt mai rezistente. Ecranul Mi 10T Pro are Corning Gorilla Glass 5. Dar tot se va zgâria fără o folie. Vă recomand cu căldură să utilizați de fiecare dată huse și carcase de protecție pentru terminalele flagship. Cu folia este mai greu, dat fiind faptul că unele au senzor în display și nu merge totdeauna. Dar probabil veți găsi și pentru acelea unele folii compatibile.

Concluzii

Xiaomi Mi 10T Pro 5G este o alegere bună, practică prin raportul calitate/preț oferit. Are toate elementele unui smartphone flagship, cu un nivel de preț mult mai mic decât competitorii. Snapdragon 865 va rămâne în continuare alegerea pentru terminale puternice cu preț bun. Are asigurate actualizări la Android de următoarea generație. Bateria este mare și autonomia oferită este aproape record. Stocarea este de mare viteză și destul de mare capacitate. Sigur, oamenii se pregătesc acum pentru Xiaomi Mi 11. Dar mai e de așteptat și s-ar putea să fie destul de scump. Deocamdată recomand seria Mi 10T.

Galerie foto