Anul trecut au apărut prima oară declarații privind “smartphone-ul de 7 inch”. Unele au fost luate în serios de o parte a blogosferei de tech și de cei care au aterizat în industria asta din întâmplare – ziariști reconvertiți la IT, comentatori, băgători de seamă. Ei bine, sincer privind lucrurile, nu există smartphone de 7 inch. Pentru că, practic, smartphone-ul e un device de buzunar, iar chestia aia de 7 inch e cel mult tabletă cu 3G, 4G sau tabletă cu telefon. Nu e smartphone.

"Smartphone" de 7 inch...
“Smartphone” de 7 inch…

 

Chiar și la 6 inch este tabletă, deși astfel de device-uri pot fi numite terminale “phablet” după moda occidentală. Apropo, știu oameni care folosesc tableta de 7 inch pe post de telefon, dar tot mi se pare bizar să zici sus și tare că e smartphone. Chiar nu e smartphone ăla.

Acum apare discuția asta pornind de la Samsung, care lansează o tabletă de 7 inch și despre care zice că este smartphone.

Ei, acum, tabletele de 7 inch nu se prea mai vând, datorită pe de-o parte saturației pieței și pe de altă parte datorită faptului că oamenii vor ecrane mai mari (parțial datorită Apple). Iar Samsung care a vândut o tonă de tablete de 7 inch știe prea bine că orice funcții ar pune în ea, tableta de 7 inch nu prea se mai vinde.

Și atunci ce face Samsung? Inventează! Inovează! Lansează o tabletă pe care o numește Galaxy W, despre care acum zice că e smartphone de 7 inch.

Chestia copiază design-ul unui smartphone, asta da, clar. Are funcție de telefon? Da, sigur, ca multe alte tablete. Dar este un smartphone? Voi ce ziceți?