Am decis ca vineri seara să fac o retrospectivă cu articole interesante din timpul săpămânii. Ea o să vină sâmbăta cu newsletter-ul de dimineață. Astfel o să aveți ocazia să citiți cele mai interesante articole și teste.

  1. Xiaomi POCO M3 review – dovada clară că se poate face un smarthpone ieftin, cu care se descurcă oricine în orice situație. Are și ecran mare, are și baterie, are și procesor decent și nu costă cât vacanța în Maldive. Un review onest, neplătit, care vă spune dacă acest telefon merită sau nu merită banii;
  2. Situația Huawei în 2021 – pleacă Trump și vine Biden, dar sunt slabe șansele privind o schimbare de poziție. Înainte de a pleca, Trump a mai revocat niște permise de colaborare pe care le primiseră companiile americane. Huawei vor face tot mai greu rost de componente și tehnologii. Rămâne de văzut cum se vor descurca;
  3. Samsung Galaxy M62 – compania sud-coreeană începe să facă unele dintre cele mai bune terminale mid-range, iar aici nu s-au zgârcit deloc. Au combinat și ecranul bun, camere foto peste medie, un procesor decent, cu cea mai mare baterie pe un smartphone la ora actuală. Au mai fost niște experimente cu baterie mare, dar Samsung face acum singurele telefoane cu baterie de 7.000 mAh;
  4. WiFi 6E e mai rapidă – urmează acum val de produse care aduc tehnologia wireless WiFi 6, dar adevărata minune este WiFi 6E care aduce tehnologia în banda mai largă de 6 GHz. Cu alte cuvinte transferul de date se va face la nivel de Gbps. Primul telefon cu WiFi 6E este tocmai noul Galaxy S21 Ultra;
  5. Qualcomm Snapdragon 870 – compania americană a lansat un procesor care este Snapdragon 865++, cu o mică îmbunătățire. Vor veni multe modele intitulate „flagship” cu acest procesor mai vechi;
  6. Fără smartphone LG? Gigantul sud-coreean explorează toate opțiunile, dar se pare că va vinde divizia de telefoane mobile. Ei au creat printre altele primul telefon mobil touchscreen, înaintea Apple,  și primul smartphone cu Android în 2009;
  7. Acum 10 ani tot review-uri făceam. Apărea atunci Nokia C6-01, o actualizare pentru fostul Nokia C6. Ce vremuri, când Nokia domina piața telefoanelor mobile 😉
  8. Moto G9 Power review – am terminat doar testul video, nu pe cel scris. Probabil luni o să fie gata și articolul;