Nexus 5 și tableta Nexus 10, precum și Android 4.4 KitKat vor fi lansate pe 1 noiembrie, poate chiar împreună cu alte gadgeturi, spun oficialii Google. Nexus 5 va fi lansat tot împreună cu LG, iar despre Nexus 10 se aude că va fi făcut de Asus. După cum știți, s-au făcut deja publice multe din detaliile oficiale Android 4.4. Eu tocmai am testat Nexus 7 și sunt impresionat de tabletă, nu are rival.
Nexus 5 cu siguranță o să arate bine și va fi foarte performant. Terminalul smartphone a fost de asemenea deja prezentat în fiecare detaliu. Procesorul este Qualcomm Snapdragon 800, cel mai puternic la ora aceasta și 2 GB de RAM , plus 16 GB pentru stocarea datelor. Zvonurile vorbesc de un display Full Hd sub 5 inch, mai exact de 4,97 inch.
Senzorul camerei foto este de 13 megapixeli. În rest, chestii obișnuite, Wi-Fi a/b/g/n/ac, Bluetooth 4.0, NFC sau GPS.
Nexus 10 ar urma să aibă un design mai subțire, același procesor foarte puternic, ar putea aduce însă 3GB de RAM pentru alicații de nivelul desktop-ului. Bateria integrată ar fi de 9500 mAh, iar tableta vine cu o cameră foto de 8 megapixeli.
Atât Nexus 5 cât și Nexus 10 vor aduce Android 4.4 KitKat.
“Întâmplător” toate detaliile au fost dezvăluite pe site-urile oficiale Google.
Speram ca va fi lansat pe 1 .
Telefonul arata grozav dar… camera mi se pare hidoasa ( contrastul alb-negru)
 
Din păcate nimic despre tableta de 10 inchi, însă Nexus 5 e o bijuterie Androidicească :). L-am primit sâmbătă, la doar două zile după lansare. Încă mă joc cu el și încă nu i-am găsit defecte semnificative.
 
Super telefon. L-am test si am fost multumit de el. E vreo 2000 lei in magazine.
 
Nici acum 5/15/2014 Google nu a lansat Nexus 10 2nd, sa tinut de promisiune doar cu Nexus 5 se pare 🙁